pentru care - ce să-i faci :D - m-am născut prea târziu 

Le thriller de la rentrée!

Spune fostul dom'profesor cui stă s-asculte că nu ştie de unde-i veni inspiraţia. Sometimes it's not so easy, măi măi măi. Parcă ceva mai melancolic decât originalul, poate de la accentul pe minore.
De ce ascult mai mult, de-aia toba mă prinde mai tare: o revelaţie târzie, ca nota de fond dintr-un parfum. Comme quoi, c'est pas si bête.

Insomnia kicks in

The future starts

Here, today! 

Au revoir Taipei

O porţie bună de râs pe acorduri manouche ca în urmăririle ffw din desene animate şi arome de dumplings ca la tibetanul de pe lângă rue Mouffetard. Ruşine mie, căci am uitat să verific tuburile înainte să mă duc la cinema.

Personaje memorabile: aerianul Gao într-o stare naturală de high şi de perpetuă foame, şi clevetitorul de serviciu Hong ever so slightly slick :D, cu un costum portocaliu care, vorba ceea, brings out the blue in his hair. Se pare că agenţii imobiliari la ei chiar aşa se îmbracă :)).
La Q&A actorul din rolul principal a zis că după filmul ăsta priveşte Taipeiul cu alţi ochi. Cred şi eu: când te plimbi prin oraş cu soundtrack-ul ăsta în urechi, pe străzile pline de dumplings aburinzi, prin parcurile unde se ţin cursuri de dans noaptea... O atmosferă care-mi aduce aminte de Parisul din 2 days in, well, Paris sau Before Sunset, de Viena din Before Sunrise, probabil uşor bolnăvicios de Bucureştii din Filantropica.
Nu-mi pare rău că am ieşit totuşi din casă. Ieşirea se produsese oricum ceva mai devreme, la proaspăt descoperitul Institut italian - la o aruncătură de băţ de-al nostru în Belgrave Square, pentru La seconda notte di nozze, din care am rămas cu un gust amar de cum se poate ajunge să-ţi vinzi şi mama în disperare de cauză. Tipic, ar spune unii. Bine, mai era şi nebunul care înţelegea că mai bine moare el, dezamorsând bombe, decât unul întreg la cap, sau că frică dacă îi e, e fiindcă are cine îl aştepta. O fi de bine. Am speranţe mai mari de la următoarele filme din campania de promovare italiană, de la care m-am împărtăşit ieri la târg - va urma :).  

În căutarea timpului trecut

Cultiv un obicei, atunci când nu suflă crivăţul prin buzunare, să mă plimb prin buticuri de rochiţe şi alte nimicuri şi să întreb ce muzică se cântă pe fundal. Fiindcă pe high street pe-aci nu răbufneşte, ca la noi în mall, dance/house/ce-o mai fi şi chestia aia în buclă. Nu, pe-aci mereu găsesc ceva de notat şi căutat acasă pe net în tihnă. Azi am dat peste un butic din soiul de designer încă affordable, mic şi înghesuit, plin doldora de mătăsuri croite cu dichis şi colivii pe post de abajur. Şi de aşa ceva pe partea auditivă:

Frumos, potolit. Aduce şi cu Little wing de data trecută, la voce cu Mazzy Starr, iar la insuportabila uşurătate a fiinţei cu Grant Lee Buffalo. Înapoi în decorul de la Olga, te simţi la fel de chic precum Summer din 500 days of. Prilej să craquezi pentru cămăşi cu funde şui şi eşarfe fanate, de prin cufere adunate.

Între timp, vuieşte netul că se lansează the latest Radiohead. După albumul de data trecută de downloadat pe cât te lăsa inima (şi nu mă prea lăsa pe vremea ceea, că doar eram studentă stană de piatră), pe ăsta l-am comandat azi, l-am downloadat azi, însă pentru vinil, ziar şi ce se mai nimereşte îmi pun pofta-n cui până-n mai. Să căscăm, aşadar, cele de trebuinţă:

Ce mai dans! reacţie instinctivă, să-ţi vină să dai cu tine, cu limburile tale de pământ, să-ţi ieşi din piele şi din pălărie, să te pierzi in limbo. Când mă bâţâi pe muzică în public, fac eforturi să nu îngân melodia. Mi se arată că greşesc, la fel cum părinţii de copii stângaci îşi silesc odraslele să scrie cu dreapta. Îmi aduc aminte, facil, de Corbijn şi de Joy Division.

În treacăt fie spus, să nu fie de deochi, că reuşit e doodlelul aista: