În căutarea timpului trecut

Cultiv un obicei, atunci când nu suflă crivăţul prin buzunare, să mă plimb prin buticuri de rochiţe şi alte nimicuri şi să întreb ce muzică se cântă pe fundal. Fiindcă pe high street pe-aci nu răbufneşte, ca la noi în mall, dance/house/ce-o mai fi şi chestia aia în buclă. Nu, pe-aci mereu găsesc ceva de notat şi căutat acasă pe net în tihnă. Azi am dat peste un butic din soiul de designer încă affordable, mic şi înghesuit, plin doldora de mătăsuri croite cu dichis şi colivii pe post de abajur. Şi de aşa ceva pe partea auditivă:

Frumos, potolit. Aduce şi cu Little wing de data trecută, la voce cu Mazzy Starr, iar la insuportabila uşurătate a fiinţei cu Grant Lee Buffalo. Înapoi în decorul de la Olga, te simţi la fel de chic precum Summer din 500 days of. Prilej să craquezi pentru cămăşi cu funde şui şi eşarfe fanate, de prin cufere adunate.

Între timp, vuieşte netul că se lansează the latest Radiohead. După albumul de data trecută de downloadat pe cât te lăsa inima (şi nu mă prea lăsa pe vremea ceea, că doar eram studentă stană de piatră), pe ăsta l-am comandat azi, l-am downloadat azi, însă pentru vinil, ziar şi ce se mai nimereşte îmi pun pofta-n cui până-n mai. Să căscăm, aşadar, cele de trebuinţă:

Ce mai dans! reacţie instinctivă, să-ţi vină să dai cu tine, cu limburile tale de pământ, să-ţi ieşi din piele şi din pălărie, să te pierzi in limbo. Când mă bâţâi pe muzică în public, fac eforturi să nu îngân melodia. Mi se arată că greşesc, la fel cum părinţii de copii stângaci îşi silesc odraslele să scrie cu dreapta. Îmi aduc aminte, facil, de Corbijn şi de Joy Division.

În treacăt fie spus, să nu fie de deochi, că reuşit e doodlelul aista: